Un câine din rasa Labrador a fost folosit ca martor în timpul unui proces din Franța. Patrupedul a fost adus în sala de judecată pentru a-l „recunoaște” pe bărbatul suspectat că i-ar fi ucis stăpânul, relatează The Mirror.
Pentru asta, suspectul a fost pus să amenințe câinele pe nume Tango cu o bătâ, astfel încât judecătorii să vadă reacția animalului. Experimentul a fost repetat cu un alt Labrador, apoi reacțiile celor doi patrupezi au fost comparate.
Cum ambii câini au „tresărit vizibil”, avocatul apărării, Georges Lafarge, a încercat să convingă jurații că dovada nu este admisibilă.
„Acest tip de experiment creează un precedent periculos și este foarte nedrept pentru clientul meu”, a spus avocatul. „Deci dacă Tango ar fi ridicat lăbuța dreaptă, și-ar fi mișcat botul sau ar fi dat din coadă, înseamnă că mi-a recunoscut clientul sau nu? Cred că este o chestiune problematică pentru sistemul juridic francez”, a continuat Lafarge.
Procesul este încă în desfășurare.